A investi sau a învesti?

Posted by

Vă imaginați dumneavoastră, dragi cititori, cum a fost posibil ca un premier, în loc să investească niște bani într-o firmă, așa cum ar fi fost normal – el se apucă și „investește” un om?

„A învesti” şi „a investi”sunt două cuvinte care au sensuri diferite. A învestiînseamnă a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate, pe cânda investiare sensul de a face o investiţie, a plasa un capital, a cheltui bani pentru ceva.

După cum se observă, sensurile sunt complet diferite. Prin urmare, aceste verbe nu pot fi folosite la întâmplare, deoarece, utilizându-l pe unul în locul celuilalt, se pot crea confuzii ori exprimări ridicole.

Redactorul articolului de mai sus taman asta face, motiv pentru care am decis să intrăm în acțiune și să facem dreptate:

Ergo:

Sunt corecte exprimările de tipul:

Lucian Cristea va fi învestit în funcția de ministru.

Cu două zile în urmă fusese învestit în funcția de șef al Poliției.

Străinii au investit o avere în fabrica din orașul nostru.

Am investit tot în afacerea de pe bulevard, însă ea s-a dovedit nerentabilă.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *